test

lucrarea -  starile multiple ale fiintei.

Ar fi imposibil sa definim doctrina Starilor multiple ale Fiintei, caci orice definitie ar limita sensul metafizic al acestei doctrine a carei universalitate depaseste puterea de cuprindere a mentalului nostru. Caci prin ratiune si prin imaginatie e imposibil de inteles miezul acestei doctrine care poate fi asimtit doar prin intuitie intelectuala. E motivul pentru care, in acest cuvant preliminar, nu vom face decat sa incercam sa expunem cateva teme esentiale ale acestei doctrine unice.

De multe ori, la lectura acestei carti, s-ar putea presupune ca e vorba de multiplele aspecte cosmologice si antropologice ale lumii noastre, cu cele trei niveluri ale ei: grosier, subtil si spiritual (corpus, anima, spiritus), cand aceasta lume corespunde, in realitate, numai uneia din multiplele lumi posibile. Caci asa cum spune Rene Guenon: “nu e vorba de o simpla multiplicitate numerica, sau chiar mai general cantitativa, ci de o multiplicitate de ordin <> sau cu adevarat universal, aplicabila tuturor domeniilor care constituie diferitele <> sau niveluri ale Existentei, considerate separat sau in ansamblu, deci in afara si dincolo de domeniul special al numarului si chiar al cantitatii sub toate modurile sale”.

Din acest motiv, autorul, pentru a evita o intelegere limitata a acestei doctrine, a abordat treptat problema metafizicii traditionale incepand cu Introducere generala la studiul doctrinelor hinduse (1921), in care lamureste definitoriu termenul si domeniul metafizicii traditionale (si domeniile conexe), precum si structura doctrinei hinduse, cea mai completa si mai apropiata de Traditia primordiala. A urmat apoi trilogia propriu-zis doctrinara cu: Omul si devenirea sa dupa Vedanta (1925) - privind aspectele umane si postumane, Simbolismul Crucii (1931) - abordand aspectele simbolice ale starilor multiple, si Starile multiple ale Fiintei (1932), in care este infatisata aceasta doctrina in toata universalitatea ei.

René Guénon, Orient si Occident, (breviar de idei)

Apãrut la Editions de la Maisnie, 1987, Paris.

01. Atât timp cât occidentalii îsi vor imagina cã nu existã decât un singur tip de umanitate, o singurã “civilizatie” cu diverse grade de dezvoltare, nici o întelegere între Orient si Occident nu va fi cu putintã.

02. Civilizatia occidentalã modernã apare în istorie ca o adevãratã anomalie: printre toate cele cunoscute mai mult sau mai putin, aceasta este singura care s-a dezvoltat într-un sens pur material, înregistrând concomitent regresul intelectual corespunzãtor.

03. Existã un dispret occidental vizibil pentru civilizatiile orientale, ca si pentru evul mediu european.

04. Pentru occidentali, stiinta meritã luatã în considerare doar dacã este susceptibilã sã dea nastere la aplicatii industriale.

05. Principala eroare a lui Descartes este cea de a limita inteligenta la simpla ratiune, si de a asigna fizicii rolul pe care îl detine metafizica.

06. Rationalismul, incapabil sã se ridice la adevãrul absolut, lasã cel putin sã subziste un adevãr relativ. Intuitionismul contemporan coboarã acest adevãr rezidual la simpla reprezentare a realitãtii sensibile, în tot ce are aceasta inconsistent si perpetuu schimbãtor. În cele din urmã, pragmatismul sfârseste prin a evacua notiunea de adevãr identificând-o cu cea de utilitate.

07. În lumea modernã problema Adevãrului a dispãrut. Totul este reglat fãcându-se apel la aplicatiile industriale si la moralã, douã domenii care se pot lipsi de Adevãr.

08. Cuvântul „civilizatie” nu are mai mult de un secol si jumãtate de existentã. El s-a rãspândit în secolul XIX din cauza noilor idei ale modernitãtii. Cel care a numit perioada contemporanã „civilizatie” este utopistul Fourier, tot el a confundat ideea de civilizatie cu vârsta modernã… Totusi, în mod obiectiv, nimeni nu a definit niciodatã termenul de „civilizatie”.

09. Ideea de „civilizatie” este în conexiune cu cea de „progres”, ambele datând din a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea, adicã în aceeasi epocã în care se naste ideologia materialistã.

10. Istoria adevãratã ar putea fi foarte periculoasã pentru anumite interese, si acesta este motivul pentru care anumite metode de construire a istoriei s-au impus în mod oficial, excluzându-le pe toate celelalte. În mod constient sau nu, s-a îndepãrtat a priori tot ceea ce ar permite sã se vadã clar anumite lucruri, si asa s-a format „opinia publicã”.

11. În realitate, nu existã nici o obligatie ca o civilizatie sã progreseze indefinit, existã o alternare a progresului si a regresului, ba chiar cele douã pot coexista în domenii diferite. Eroarea progresului continuu, enuntatã de Pascal si Bacon, este contrazisã de realitatea civilizatiilor care mor fãrã sã-si fi transmis cunostintele.

12. Cuvintele „Progres” si „Civilizatie”, rostite cu majusculã, fac un efect nemaipomenit în anumite fraze goale, declamate pentru a impresiona multimea, pentru care cuvântele servesc mai putin pentru exprimarea gândirii cât pentru suplinirea absentei ei. Cele douã vocabule în cauzã au fãcut si constituie sã facã parte din discursurile oamenilor politici contemporani, contribuind astfel la formidabila operã de (auto)sugestionare care este modernitatea.

13. Modernitatea este o halucinatie colectivã, prin care o parte a umanitãtii a ajuns sã considere cele mai vane himere drept realitãti incontestabile.

14. Prejudecata clasicã: occidentalii, începând cu renasterea, a luat obiceiul de a se considera mostenitorii si continuatorii antichitãtii greco-romane, ignorând cu desãvârsire restul umanitãtii. Conform lui Pascal, „lumea” începe cu grecii, continuã cu romanii, ia o pauzã în evul mediu, dupã care se reia în renastere. În nici un moment „lumea” nu înglobeazã pe altcineva decât popoarele Europei occidentale.

15. Psihologia modernã analizeazã un singur tip uman: occidentalul modern. Apoi extinde concluziile ei la ansamblul umanitãtii.

16. „Evolutie” este un alt nume pentru dogma modernã a „progresului”.

17. Stiinta se reduce pentru moderni la operatiunile cele mai elementare ale ratiunii, cele care rãmân în strânsã legãturã cu lumea sensibilã din care si-au fãcut câmpul unic si exclusiv de manifestare.

18. Existã o relatie inversã între dezvoltarea materialã si intelectualitatea purã, una o eliminã pe cealaltã.

19. Opozitia sentimentalitate – materialism nu rezolvã problema. În fapt, materialismul si sentimentalitatea sunt departe de a se opune reciproc, iar cea mai bunã probã este America, unde cele mai rele extravagante sentimentaloide coiexistã cu o pasiune pentru „afaceri” împinsã la un grad care se învecineazã cu nebunia.

20. Materialismul si sentimentalitatea nu constitue un echilibru, ci aditionarea a douã forme de dezechilibru.

21. Nu existenta progresului material trebuie contestatã, ci importanta lui.

22. În fond, credinta într-un progres indefinit este cea mai naivã si cea mai grosolanã formã de „optimism”. Oricare i-ar fi modalitãtile, ea este întotdeauna de esentã sentimentalã.

23. Lumea modernã a inversat raporturile naturale dintre diversele ordine ale lucrurilor: diminuarea intelectualitãtii pure (pânã la absentã), cãreia i se adaugã exagerarea nivelului material si sentimental, toate acestea fac din civilizatia occidentalã actualã o monstruozitate.

24. Occidentalii au tendinta de a-i judeca pe altii în functie de punctele lor de vedere, împrumutându-le preocupãrile si modurile lor de a gândi.

25. Stiinta occidentalã este analizã si dispersie. Cunoasterea orientalã este sintezã si concentrare.

26. În numele „libertãtii”, americanii vor sã constrângã pe toatã lumea sã-i imite.

27. Ceea ce occidentalii numesc „progres”, este pentru orientali numai schimbare si instabilitate. Or, nevoia de schimbare, atât de caracteristicã epocii moderne, este în ochii celor din urmã marca unei inferioritãti manifeste. Cel care a ajuns la o stare de echilibru nu mai are nevoie de asa ceva, la fel cum cel care stie nu mai cautã.

28. Nimic nu este mai contrariu naturii orientale decât propaganda.

29. „Stiinta”, cu majusculã, ca si „Progresul”, „Civilizatia”, „Dreptul”, „Justitia” si „Libertatea”, este încã una dintre entitãtile imposibil de definit, si care riscã sã-si piardã orice prestigiu imediat ce este examinatã cu atentie. Toate „cuceririle” de care este mândrã lumea modernã se reduc la cuvinte mari îndãrãtul cãrora nu e mare lucru – sugestie colectivã, iluzie în masã lipsitã de spontaneitate.

30. „Stiinta”, „Progresul”, „Civilizatia” etc., sunt veritabilii idoli ai unei religii laice, a cãrei existentã nu poate fi pusã la îndoialã.

31. Termenul „liber examen” semnificã în practicã suprimarea oricãrui principiu superior în gândire.

32. „Toleranta” este indiferenta cu privire la adevãr si la eroare. Toleranta practicã se exercitã în privinta indivizilor, si ea nu este blamabilã, dar toleranta teoreticã, care pretinde sã se exercite în privinta ideilor si sã le recunoascã tuturor aceleasi drepturi, este menitã sã trezeascã celui avizat un scepticism radical. Este imposibil sã nu constati cã, dintre toti propagandistii, apostolii tolerantei sunt în practicã cei mai intoleranti dintre oameni.

33. Stiinta occidentalã este o cunoastere ignorantã. Este o cunoastere iremediabil limitatã, ignorând esentialul, o cunoastere lipsitã de principiu, ca tot ceea ce apartine civilizatiei moderne.

34. Stiinta modernã este nevoitã sã nege tot ceea ce ignorã, acesta fiind singurul mod de a nu-si mãrturisi ignoranta. Ea se considerã independentã si autonomã, iar pentru asta trebuie sã nege orice aspect superior si sacru.

35. Metafizica este cunoasterea intelectualã purã si transcendentã. Metafizica este cunoasterea principiilor de ordin universal, de care depind toate în mod necesar, fie direct, fie indirect.

36. Trãsãturile gândirii moderne sunt:
- absenta completã a cunoasterii metafizice;
- negarea oricãrui alt fel de cunoastere decât cea stiintificã;
- limitarea arbitrarã a cunoasterii stiintifice însesi la anumite domenii particulare, excluzând altele.

37. Orice cunoastere din care metafizica este absentã, câstigã în independentã (de fapt, nu de drept), dar pierde în profunzime si în importantã. Stiinta occidentalã este una de suprafatã, ea se disperseazã în multiplicitatea aspectelor exterioare.

38. Metoda care pretinde cã ajunge la sintezã în urma unei analize este falsã. Superiorul nu se poate obtine din inferior, iar sintezele astfel „obtinute” nu pot fi decât ipotetice. Adevãrata sintezã pleacã din principii, din cele adevãrate, si nu din ipotezele stiintifice.

39. Stiintele, chiar cele experimentale, au în Orient o bazã traditionalã. Contrariu a ceea ce se petrece în Occident, ele sunt întotdeauna conectate la anumite principii. Astfel, ele studiazã lucrurile contingente ca fiind consecintele si manifestãrile exterioare a ceva ce e de alt ordin.

40. Stiinta occidentalã modernã este în perfectã armonie cu nevoile unei civilizatii pur materiale.

41. Confuzie modernã: se numeste „stiintã” ceea ce este de fapt „industrie”; se desemneazã sub numele de „savant” ceea ce de fapt este un inginer, un inventator sau un constructor de masini.

42. Propaganda si vulgarizarea nu sunt posibile decât în detrimentul adevãrului. A pretinde se aduce ceva „la îndemâna tuturor” înseamnã în mod necesar o diminuare si o deformare, cãci este imposibil de admis cã toti oamenii sunt capabili sã înteleagã orice.

43. Dorinta vulgarizãrii face ca toate conceptiile stiintifice si filosofice ale epocii moderne sã parã mai mediocre decât sunt de fapt.

44. Învãtãmântul european conduce la anarhie si al dezordine. Rezultatul lui este o semi-stiintã dobânditã în urma lecturilor vulgarizatoare, cu mult mai nefastã decât ignoranta purã si simplã. Ignorantul are cel putin posibilitatea de a învãta dacã ocazia i se oferã, el poate încã sã posede un oarecare „bun simt” natural, cãruia i se adaucã constiinta incompetentei sale. Omul care, dimpotrivã, a primit o jumãtate de instructie, are aproape întotdeauna o mentalitate deformatã, iar ceea ce crede cã stie îi dã o asemenea suficientã încât crede cã poate vorbi despre orice fãrã distinctie. O si face oricând si oricum, cu atât mai mare facilitate cu cât este mai incompetent. Totul i se pare simplu celui ce nu stie nimic…

45. În ochii orientalilor, studiul a ceva ce nu impune nici o calificare deosebitã nu poate avea o mare valoare, si nu ar putea contine nimic cu adevãrat profund.

46. Cele douã forme prin care a proliferat propaganda „stiintificã” sunt: a) instructia obligatorie si b) vulgarizarea.

47. „Egalitatea” se reduce pentru occidentali la uniformitate.

48. Orgoliul, ca si umilinta, sunt lucruri occidentale. Umilinta ascunde si ea un oarecare orgoliu, pentru cã pleacã de la presupunerea cã omul ar avea o superioritate care în fapt îi lipseste.

49. Civilizatiile orientale participã la imutabilitatea principiilor. Atunci când se schimbã, este vorba doar de adaptare. Civilizatia occidentalã este lipsitã de principiu, si din aceastã cauzã ea este eminamente schimbãtoare.

50. Occidentalul modern apare ca fiind esentialmente schimbãtor si inconstant, destinat unei miscãri fãrã oprire si unei agitatii neîncetate. Starea lui este cea a unei fiinte care nu poate ajunge sã-si gãseascã echilibrul, dar care refuzã chiar sã admitã cã acest lucru este posibil. Ceea ce el numeste în fond „progres” este schimbarea în care se complace, care nu conduce la nimic si pe care o iubeste pentru ea însãsi, ca si cum ar fi suficient sã mergi într-o directie oarecare pentru a avansa în mod sigur.

51. Este frapant gustul occidentalilor pentru cercetarea fãrã finalitate, de dragul cercetãrii.

52. Occidentalii numesc „moarte” tot ceea ce constituie o finalitate definitivã, la fel cum numesc „viatã” tot ceea ce este agitatie sterilã.

53. Problemele filosofiei moderne existã numai pentru cã sunt prost puse, se nasc si subzistã numai din cauza unor echivocuri întretinute cu grijã.

54. Denuntarea sentimentalismului nu înseamnã negarea sentimentalitãtiii, la fel cum denuntarea rationalismului nu este totuna cu negarea ratiunii. Sentimentalismul si rationalismul nu reprezintã decât niste forme de abuz ale unor tendinte firesti, însã complet scãpate de sub control.

55. Grecii antici erau incapabili sã se elibereze de formã; modernii par mai ales inapti sã se degajeze de materie.

56. Filosofia pragmaticã neagã adevãrul din cauza inutilitãtii sale imediate.

57. Teoria extrem-orientalã a non-actiunii nu este accesibilã mentalitãtii occidentale, pentru cã nu este conceptibil pentru un occidental obisnuit cã cineva s-ar putea elibera de actiune.

58. Moralismul nu este decât o altã formã a sentimenalismului.

59. Morala, oricare ar fi baza ce i se dã, si oricare ar fi importanta ce i se atribuie, nu este decât o regulã de actiune. Pentru cei care nu se intereseazã decât de actiune, este evident cã ea trebuie sã joace un rol primordial, si ei o pretuiesc cu atât mai mult cu cât consideratiile de acest ordin pot da iluzia gândirii într-o perioadã de decadentã intelectualã.

60. Degenerescenta ideii religioase în sectele protestante se manifestã prin reductia elementului doctrinal în avantajul profitului elementului moral sau sentimental. În cele din urmã, religiei se substituie religiozitatea, adicã o aspiratie sentimentalã mai mult sau mai putin vagã si inconsistentã.

61. Superstitia este, etimologic, un lucru care si-a supravietuit siesi, ajungând în situatia în care si-a pierdut adevãrata ratiune de a fi.

62. O idee purã nu are nici un raport imediat cu domeniul actiunii, si nu poate avea asupra exteriorului influenta directã pe care o exercitã sentimentul.

63. Dacã orientalul poate suporta cu rãbdare dominatia materialã a Occidentului, este pentru cã nu ignorã relativitatea lucrurilor tranzitorii, si pentru cã poartã, în profunzimile fiintei sale, constiinta eternitãtii.

64. Occidentalii, în ciuda opiniei exacerbate pe care o au despre ei însisi si de civilizatia lor, simt bine cã dominatia lor asupra restului lumii este departe de a fi asiguratã într-un mod definitiv, si cã ea poate fi pradã evenimentelor pe care este imposibil sã le prevadã, si cu atât mai mult sã le împiedice.

65. Cel mai mare pericol pentru Occident este Occidentul însusi. În punctul în care au ajuns lucrurile acum, nu este nevoie de multã imaginatie pentru a anticipa o distrugere a Occidentului prin propriile sale mijloace, fie printr-un rãzboi gigantic, fie prin efectele neprevãzute ale unei manipulãri neîndemânatice.

66. Occidentul, care se crede etern, uitã cã nu avea nici o existentã istoricã într-o epocã în care civilizatiile orientale îsi atinseserã dezvoltarea deplinã. În ochii orientalilor, el trebuie sã aparã ca un copil care, mândru cã a dobândit rapid niste cunostinte rudimentare, se crede în posesia unei cunoasteri totale si ar dori sã-i instruiascã pe niste bãtrâni plini de întelepciune si experientã.

67. Adevãratul pericol pe care îl reprezintã Occidentul este utilizarea pe care o dã fortei brute. În rest, nu existã riscul unei „asimilãri”, pe care occidentalii sunt perfect incapabili s-o realizeze, fiind inferiori atât intelectual cât si fizic.

68. Toate superioritãtile cu care se laudã Occidentalii sunt pur imaginare, cu exceptia simplei superioritãti materiale. Nimeni nu o poate constata, dar nici nu meritã sã fie invidiatã.

69. Atunci când o natiune europeanã acapareazã o tarã oarecare, ea cautã sã-i facã pe toti sã creadã cã este pentru plãcerea sau onoarea de a-i „civiliza” pe învinsi. Cel care crede acest lucru trebuie sã fie naiv pentru a nu-si da seama cã motivul se aflã în speranta unor profituri cu mult mai tangibile. Occidentul nu tolereazã ca niste oameni sã continue sã trãiascã dupã cutumele lor, si cum cuvântul „exploatare” sunã rãu, se foloseste în limbajul modern expresia „a pune în valoare”. Simpla schimbare a vocabulei nu mai jigneste sensibilitatea comunã.

70. Printr-o ciudatã stare de spirit, oamenii care vorbesc fãrã încetare de „drept” si de „libertate” sunt exact cei care neagã altor civilizatii decât a lor dreptul la o existentã independentã.

71. Comunismul nu a fost o atitudine occidentalã, chiar dacã rusii posedau câteva trãsãturi orientale. Comunismul a fost si el o purã formã a modernismului.

72. Diversitatea civilizatiilor, care a existat dintotdeauna, este consecinta naturalã a diferentelor mentale care caracterizeazã rasele.

73. O civilizatie normalã, în sensul exact al cuvântului, va putea întotdeauna sã se dezvolte fãrã sã fie un pericol pentru celelalte civilizatii. Fiind constientã de locul exact pe care trebuie sã-l ocupe în ansamblul umanitãtii terestre, va stie sã si-l pãstreze fãrã sã creeze nici un antagonism.

74. Douã semne ale tendintelor antitraditionale sunt: a) fascinatia pentru nou si b) cãutarea originalitãtii.

75. Prozelitismul este semnul predominantei sentimentalismului în detrimentul puritãtii.

76. Pentru un oriental avizat asupra traditiei sale, filosofia europeanã, cu încercãrile ei de explicatie, cu delimitãrile ei arbitrare, cu subtilitãtile ei inutile, cu confuziile ei neîncetate, cu discutiile ei fãrã scop si cu verbiajul ei fãrã consistentã, îî apare ca un joc deosebit de pueril.

77. Productiile orientalistilor, prin neîntelegerea etalatã în ele, a oferit cea mai supãrãtoare probã a incapacitãtii pe care o au occidentalii de a întelege Orientul.

78. Majoritatea orientalistilor nu sunt decât niste eruditi. Or, eruditia nu este decât o miopie intelectualã care limiteazã orice formã de cunoastere la niste cãutãri de detaliu.

79. Adevãrul este cã nici o conceptie orientalã nu este „pesimistã”, cum nu este nici „optimistã”. Pentru a înfãtisa lucrurile astfel este nevoie de sentimentalismul occidental. Seninãtatea profundã pe care o dã hindusilor pura contemplatie intelectualã este dincolo de aceste contingente.

80. Occidentalii au cãutat mai putin sã înteleagã doctrinele orientale cât sã le reducã la propriile conceptii, ceea ce este totuna cu a le denatura complet.

81. În Occident sunt numite „principii” legile stiintifice ceva mai generale decât altele, care nu sunt în realitate decât concluzii si rezultate inductive, dacã nu simple ipoteze. Mai sunt numite „principii” si opiniile morale cu bazã sentimentalã.

82. În Occident, cuvântul „principiu”, ca si cuvântul „traditie”, se aplicã la tot si la nimic îndeosebi. De asemeni, cuvântul „religie” se regãseste în combinatii ca „religia patriei”, „religia datoriei”, „religia stiintei”.

83. Egalitarismul democratic nu este decât consecinta si manifestarea, în ordinea socialã, a anarhiei intelectuale.

84. Intelectualitatea fiind suprimatã, fiecare domeniu este privit în Occident ca fiind independent. Raporturile naturale sunt pervertite, ceea ce ar trebui sã fie subordonat se afirmã a fi autonom, orice ierarhie este abolitã în numele unei himerice egalitãti, atât în ordinea mentalã cât si în cea socialã. Si, cum egalitatea este imposibilã în fapt, se creazã false ierarhii, în cadrul cãrora locul principal este ocupat de orice: stiintã, industrie, moralã, politicã sau finantã.

85. Stiintele occidentale se ocupã de cantitatea rezultatelor, fãrã nici o atentie la calitate.

86. Stiinta si filosofia occidentalã sunt douã forme de sinucidere a inteligentei.

87. Civilizatia occidentalã a evului mediu avea un caracter traditional. Ceea ce azi îi seamãnã cel mai mult este civilizatia islamicã.

88. Existã mai multe resurse într-un ignorant decât în cel care s-a specializat într-un nivel de studii esentialmente limitate, si care a suferit deformarea inerentã acestui tip de educatie. Ignorantul poate avea în el posibilitãti de întelegere cãrora le-a lipsit ocazia sã se dezvolte.

89. Tot ceea ce tine de nivelul metafizic este susceptibil sã deschidã orizonturi nelimitate. Aceastã afirmatie trebuie înteleasã literal, ca o consecintã imediatã a universalitãtii însesi a principiilor. Pe lângã metafizicã, toate celelalte exercitii intelectuale sunt jocuri de copii. Din aceastã cauzã, cei care nu posedã calificarea necesarã pentru a o întelege se retrag imediat ce intrã în contact cu ea: adevãratele mistere se apãrã singure împotriva oricãrei curiozitãti profane, natura lor fiind o garantie împotriva oricãrei atingeri a prostiei umane.

“Guenon, filosof esoteric francez contemporan, nu trateaza simbolismul crucii in sens restrans, crestin, si nici intr-unul restrictiv din punct de vedere al imaginii efective a obiectului de referinta. El este discutat in primul rand din perspectiva metafizica, aceasta fiind, sustine autorul, si cea mai importanta. Apoi semnificatia sa este regasita in interpretarea altor structuri cu aceeasi virtute explicativa dar cu o, daca putem spune astfel, geometrie diferita, cum este Arborele cu sarpele incolacit in jurul trunchiului sau tesatura cu firele sale intersectate. Firul rosu este mentinut de unghiul unic de abordare a intregii lucrari ce rezoneaza, de altfel, si cu pozitia autorului: sensul simbolic al unui fenomen sau al unui lucru nu il exclude pe cel istoric. Aceasta pentru ca, de fapt, cel din urma este conditionat, caci derivat, din principiul metafizic, care este cel esential de raportare. Celelalte niveluri de interpretare sunt contingente. In acest sens crucea reprezinta un soi de busola de orientare in mijlocul starilor multiple de existenta a ceea ce este real: Fiinta. Structura ei trimite, pe verticala, la ierarhia tipurilor ontologice (determinate de Fiinta) si, pe orizontala, la amploarea individualitatilor acestora. Lucrarea este densa conceptual, profunda, si nu ne lasa sa uitam nici o clipa intentia autorului de a vorbi despre ceea ce e cu adevarat semnificativ, real.”

lucrarea  - autiruitatea spirituala si puterea temporala =  Maestru al unei spiritualitati pierdute si critic acerb al modernitatii laicizante, Rene Guenon realizeaza in acest eseu concentrat o comparatie bine structurata intre cele doua registre permanent aflate in conflict in istoria omenirii: autoritatea spirituala si puterea temporala. Daca prima se intemeiaza pe o traditie revelata si primordiala, transmisa pe cale orala, filiatie asupra careia trebuie sa vegheze, cea de-a doua are ca fundament o traditie scripturala, mai intai de extractie revelata, gestionata de sacerdoti, apoi preluata prin transfer simbolic de puterea monarhica si uzurpata finalmente, prin revolutie, de puterea laica in sens politic modern.
Guenon subliniaza substituirea ilicita si violenta a legitimei autoritati spirituale, cu care, o perioada istorica indelungata, regalitatea s-a confundat, de catre guvernamantul de tip laic, prin acapararea atributiilor sacerdotale golite de sensul lor transcendent. De aici, gratie acestui raptus violent, s-a produs saracirea spirituala a modernitatii, prin despiritualizarea progresiva a lumii. In planul analizei istorice, este extrem de interesanta incursiunea autorului in universul sacru hindus, ale carui institutii si mecanisme pare sa le cunoasca la perfectie.

lucrarea - ezoterismul crestin =  Din faptul ca crestinismul ocupa relativ putin spatiu in opera lui Rene Guenon luata in ansamblul ei, si din faptul ca n-a urmarit sa-i puna in lumina continutul metafizic si initiatic, unii s-au crezut indreptatiti sa concluzioneze ca el considera crestinismul ca o forma traditionala, desigur regulara si ortodoxa, dar oarecum incompleta sub raportul cunoasterii metafizice. Rene Guenon s-a opus cu anticipatie, si de multa vreme, unei asemenea deformari a gandirii sale. In 1925, in conferinta sa despre Metafizica orientala, Guenon facea o declaratie ce nu lasa loc niciunui echivoc. Dupa ce a vorbit despre “metafizica partiala” a lui Aristotel si a continuatorilor sai, el spunea: “In ce ne priveste, avem certitudinea ca, in antichitate si in Evul Mediu, au existat in Occident, la dispozitia unei elite, doctrine pur metafizice si pe care le putem numi complete, inclusiv aceasta realizare care, pentru majoritatea modernilor, este fara indoiala un lucru greu de conceput”…
Studiile reunite in volumul de fata sunt consacrate, in marea lor majoritate, unor organizatii pe care Rene Guenon le considera ca fiind, in Evul Mediu, detinatoarele invataturii si metodelor ezoterismului crestin: Ordinul Templului, Fidelii Amorului, Cavaleria Sfantului-Graal. Cu acest titlu, ele constituie o intregire a Ezoterismului lui Dante si a Regelui Lumii. Le-am precedat cu doua studii intitulate”Despre limbile sacre” si “Crestinism si Initiere”. Primul, care pune in lumina importanta limbii ebraice in crestinism, arata calea de cercetare cea mai importanta poate, pentru un studiu aprofundat al stiintelor traditionale si metodelor ezoterismului crestin. Al doilea priveste structura crestinismului sub dublul sau aspect religios si initiatic.
Jean Reyor
*
Este remarcabil ca, in Bisericile din Orient, n-a existat niciodata misticism in sensul in care a fost inteles in crestinismul occidental incepand cu secolul XVI; acest fapt ne poate sugera ca o anumita initiere, de genul celor la care am facut aluzie, s-a mentinut in aceste Biserici si, in mod efectiv, se gaseste in isihasm, al carui caracter realmente initiatic pare neindoielnic.

In ciuda originilor initiatice ale crestinismului, acesta, in starea sa actuala, nu este cu siguranta nimic altceva decat o religie, adica o traditie de ordin exclusiv exoteric, neavand in el insusi alte posibilitati decat cele ale oricarui exoterism; el nu le pretinde de altfel in niciun fel, deoarece nu e vorba niciodata in ce-l priveste de altceva decat de a obtine “mantuirea”. O initiere poate fireste sa i se suprapuna, si ar fi necesara chiar pentru ca traditia sa fie intr-adevar completa, posedand efectiv cele doua aspecte exoteric si ezoteric; insa, in forma sa occidentala cel putin, aceasta initiere, in fapt, nu mai exista in prezent. E de altfel evident ca respectarea riturilor exoterice este suficienta din plin pentru a atinge “mantuirea”; asta e deja mult, desigur, si chiar tot ce pot pretinde in mod legitim, astazi mai mult decat oricand, imensa majoritate a fiintelor umane; dar ce vor face, in aceste conditii, cei pentru care “Paradisul nu este inca decat o inchisoare”?
Rene Guenon

lucrarea - introducere generala in studiul doctrinelor hinduse =  Este astazi o evidenta, cel putin pentru acei (chiar daca putini) care mai au “intelletti sani”, ca volumul Introducere generala in studiul doctrinelor hinduse este o carte fundamentala nu numai pentru cunoasterea traditiei hinduse, prima din acest ciclu al umanitatii de la care ne-au ramas texte scrise esentiale, ci si pentru definirea si caracterizarea diferitelor domenii ale stiintelor sacre, ca si pentru precizarea notiunilor si termenilor definitorii ai oricarei cunoasteri traditionale. Chiar daca Rene Guenon a mai scris articole si carti avand ca tema diferitele aspecte ale traditiei hinduse, Introducere generala in studiul doctrinelor hinduse este o carte de inceput pentru orice studiu teoretic al traditiei universale, inlaturand erorile si confuziile care domneau si mai domina inca parerile orientalistilor, a caror eruditie se bazeaza pe cercetari istorice si informatii exterioare, in timp ce Guenon priveste lucrurile din miezul lor spiritual, ca unul care a avut o legatura profunda, daca nu chiar misterioasa, atat cu traditia hindusa, cat si cu cea universala, intuind legatura lor cu Traditia primordiala.
Vom incerca sa schitam principalele aspecte ale acestor traditii care preced in carte expunerea liniilor esentiale ale hinduismului. Constatand deosebirea dintre civilizatiile orientale si cele occidentale, Guenon socoteste ca diferenta e datorata faptului ca Orientul a pastrat doctrinele metafizice traditionale, in timp ce in Occident ele s-au degradat sau chiar s-au pierdut. Aceasta diferenta incepe sa apara odata cu desacralizarea gandirii grecesti si a antropomorfizarii artei grecesti, cand zeii sunt uitati sau excesiv umanizati, iar spiritualitatea este inlocuita cu un rationalism discursiv care a ucis mitul si simbolul. Aceste trasaturi s-au transmis apoi, prin Imperiul roman, si civilizatiilor europene, odata cu asa-zisa Renastere, chiar daca Evul Mediu crestin a intarziat cu peste un mileniu desacralizarea lor.
Datorita acestui mod diferit de gandire si expresie au aparut rupturi intre metafizica si filozofie, ca si intre aceasta si teologie. In acelasi timp s-a pierdut deosebirea intre ezoterism si exoterism, ducand la suprimarea misterelor care isi bazau initierile pe doctrina interioara si ritual secret. In paralel, gandirea si limbajul simbolic al Orientului si miturile, care foloseau mai ales oralitatea, au fost inlocuite, cum spuneam, cu gandirea rationalist-empirica a Occidentului care a deschis drumul unei civilizatii tehnologice desacralizante si pana la urma dezumanizante. - Se poate vedea din aceasta foarte succinta prezentare cat de diferita de Occident este perspectiva gandirii lui Guenon, care este in fond gandirea traditionala imemoriala, si cat de apropiata de intelegerea civilizatiilor orientale…
Florin Mihaescu

lucrarea - metafizica si cosmologia orientala =  Invatatura lui Rene Guenon este expresia particulara, revelata Occidentului contemporan, a unei doctrine metafizice si initiatice care este cea a Adevarului unic si universal. El este inseparabil de o functiune sacra, de origine supraindividuala, pe care Mihail Valsan a definit-o ca o “reamintire suprema” de adevaruri pe care le detine, inca in zilele noastre, Orientul imuabil si ca o “convocare” ultima ce contine un avertisment pentru lumea occidentala, o promisiune dar si un anunt al “judecarii” sale.
Charles-Andre Gilis
*
Intentia autorului a fost intotdeauna una “practica”, de oferire a unei si a unor solutii “concrete” pentru formarea unei elite intelectuale adevarate prin “constientizarea” realitatii si exigentelor Traditiei. Orice cunoastere autentica este sub semnul Tainei, si este cu totul nefiresc sa ratam sansa trairii ei. Cu siguranta, ciclul nostru de umanitate se va sfarsi “asa cum se sfarseste orice iluzie”, dar nu este indiferent de care parte ne vom afla: de cea a uitarii sau de cea a Neuitarii (aletheia). Daca “Domnia cantitatii” ne copleseste cu nostalgiile Substantei si “neantul” - inexistent de altfel, asa cum spune Rene Guenon - ne creeaza angoasa viitorului, nu trebuie sa ignoram ca aceasta amintire a lui, pe care o purtam cat dureaza manifestarea universala, este la fel de trecatoare, de evanescenta ca si existenta universala. Regasirea noastra in orizontul dezvaluit de Rene Guenon este un substitut de Eternitate.
�Teodoru Ghiondea
*
Doctrina ce transpare din scrierile lui Rene Guenon este o doctrina unitara, neafectata de contingente, fiind sinteza traditiilor particulare care se regasesc in ea, dar care, in acelasi timp, inevitabil, se deosebesc de ea, caci unificarea doctrinelor particulare impune de la sine pastrarea “spiritului” si nu a “literei”. Rene Guenon a urmarit fundamentarea esentei doctrinale, a metafizicii universale, deschizand ochii si netezind calea spre cunoastere, lasand cu buna stiinta la o parte elementele particulare care ar fi incurcat mai mult decat ar fi ajutat. Ne putem intreba: este Rene Guenon creatorul unei noi doctrine? Nu, nicidecum. El a imbracat doar in alta haina datele traditionale, expunand o doctrina unitiva despre Unitate si aici se evidentiaza caracterul providential, caci acum, la final de ciclu, doctrina unitiva prezentata de Guenon este reflexul Traditiei primordiale de la inceput de ciclu.
Mircea A. Tamas

lucraea  - omul si devenirea sa dupa vedanta =  In lucrarea de fata vom lua ca punct de vedere central pe acela al doctrinelor hinduse si in special al Vedantei, care este ramura cea mai pur metafizica a acestor doctrine. Dar trebuie inteles bine ca aceasta nu ne impiedica sa facem, de cate ori va fi nevoie, apropieri si comparatii cu alte teorii, oricare ar fi provenienta acestora, si ca, in special, vom face referire la invataturile altor ramuri ortodoxe ale doctrinelor hinduse in masura in care, in anumite privinte, vor preciza sau completa aspectele proprii Vedantei.
In ceea ce priveste realizarea unei expuneri de ansamblu, aceasta este un lucru imposibil: sau ar fi o lucrare interminabila, sau va trebui expusa intr-o forma atat de sintetica incat ar fi perfect incomprehensibila pentru un occidental. In plus, ar fi greu sa se evite, intr-o lucrare de acest gen, aparenta unei sistematizari care este incompatibila cu trasaturile esentiale ale doctrinelor metafizice.
Cunoasterea adevarata nu are decat foarte putine raporturi, daca are, cu cunoasterea “profana”; studiile de aceasta categorie nu sunt in nici un fel o pregatire, chiar de departe, pentru a aborda “Stiinta sacra”, si adesea sunt chiar un obstacol, datorita deformarii mentale adesea iremediabila, care este consecinta cea mai obisnuita a unei anumite educatii.
Pentru doctrine ca acelea pe care le vom expune, un studiu intreprins “din exterior” nu ar fi de nici un folos; nu este vorba despre istorie, am mai spus-o, si nici despre filologie sau de literatura; si vom adauga, cu riscul de a ne repeta intr-un mod pe care unii il vor considera fastidios, ca nici de filosofie nu poate fi vorba. Toate aceste lucruri fac parte din aceasta stiinta pe care o calificam drept “profana” sau “exterioara”, nu din dispret, ci pentru ca aceasta este in realitate; dimpotriva, noi afirmam sus si tare ca numai “Stiinta sacra” exista, fiind singura de care intelegem sa ne ocupam.
�*
“Diferitele conceptii metafizice si cosmologice ale Indiei nu sunt, riguros vorbind, doctrine diferite, ci numai dezvoltari - conform unor anumite puncte de vedere si in directii variate, dar in nici un caz incompatibile - ale unei doctrine unice.”
Rene Guenon
*�
“Ochiul Cunoasterii contempla pe adevaratul Brahma, plin de Beatitudine, patrunzand totul; dar ochiul ignorantei nu Il descopera, nu il percepe, asa cum un om orb nu vede lumina sensibila. <> fiind luminat prin meditatie, apoi arzand de focul Cunoasterii (realizand identitatea sa esentiala cu Lumina Suprema), este eliberat de toate accidentele (sau modificarile contingente) si straluceste in propria sa splendoare ca aurul ce este purificat in foc. Cand Soarele Cunoasterii spirituale se inalta in cerul inimii, el risipeste intunericul, patrunde totul, cuprinde totul si lumineaza totul.”
Sankaracharya

lucrarea - starile multiple ale fiintei  =  Ar fi imposibil sa definim doctrina Starilor multiple ale Fiintei, caci orice definitie ar limita sensul metafizic al acestei doctrine a carei universalitate depaseste puterea de cuprindere a mentalului nostru. Caci prin ratiune si prin imaginatie e imposibil de inteles miezul acestei doctrine care poate fi asimtit doar prin intuitie intelectuala. E motivul pentru care, in acest cuvant preliminar, nu vom face decat sa incercam sa expunem cateva teme esentiale ale acestei doctrine unice.
De multe ori, la lectura acestei carti, s-ar putea presupune ca e vorba de multiplele aspecte cosmologice si antropologice ale lumii noastre, cu cele trei niveluri ale ei: grosier, subtil si spiritual (corpus, anima, spiritus), cand aceasta lume corespunde, in realitate, numai uneia din multiplele lumi posibile. Caci asa cum spune Rene Guenon: “nu e vorba de o simpla multiplicitate numerica, sau chiar mai general cantitativa, ci de o multiplicitate de ordin <> sau cu adevarat universal, aplicabila tuturor domeniilor care constituie diferitele <> sau niveluri ale Existentei, considerate separat sau in ansamblu, deci in afara si dincolo de domeniul special al numarului si chiar al cantitatii sub toate modurile sale”.
Din acest motiv, autorul, pentru a evita o intelegere limitata a acestei doctrine, a abordat treptat problema metafizicii traditionale incepand cu Introducere generala la studiul doctrinelor hinduse (1921), in care lamureste definitoriu termenul si domeniul metafizicii traditionale (si domeniile conexe), precum si structura doctrinei hinduse, cea mai completa si mai apropiata de Traditia primordiala. A urmat apoi trilogia propriu-zis doctrinara cu: Omul si devenirea sa dupa Vedanta (1925) - privind aspectele umane si postumane, Simbolismul Crucii (1931) - abordand aspectele simbolice ale starilor multiple, si Starile multiple ale Fiintei (1932), in care este infatisata aceasta doctrina in toata universalitatea ei.�
Florin Mihaescu

 

lista cu lucrari editate in timpul vietii

 

  • Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse (1921)
  • Orient și Occident (1924)
  • Omul și devenirea sa potrivit Vedantei (1925)
  • Esoterismul lui Dante (1925)
  • Regele lumii (1927)
  • Autoritate spirituală și putere temporală (1929)
  • Criza lumii moderne (1931)
  • Simbolismul crucii (1931)
  • Stările multiple ale ființei (1932)
  • Metafizica orientală (1939)
  • Domnia cantității și semnele timpului (1945)
  • Marea Triadă (1946)
  • Tratat desppre inițiere (1946)
  • Principiiile calcului infinitezimal (1946)

publicate postum \

  • Inițiere și realizare spirituală (1952)
  • Tratat asupra ezoterismului creștin (1954)
  • Simboluri fundamentale ale științei sacre (1962)
  • Forme tradiționale și cicluri cosmice (1970)
  • Studii despre hinduism (1970)
  • Studii despre francmasonerie și companionaj (1970)
  • Puncte de vedere despre ezoterismul islamic și taoist (1973)

articole - lucrarea  -demiurgul  si alte studii traditionale =clik stanga si apare scrisul

Pentru a putea fi gasite intr-o carte si a-i scuti astfel pe cititori sa le caute in numerele unor reviste epuizate de multa vreme, am reunit sub titlul Demiurgul si alte studii traditionale (Melanges) cateva din articolele lui Guenon si Palingenius, pseudonimul sau din perioada revisteiLa Gnose, fondata de el in 1909. Am impartit ansamblul acestor articole in trei parti: Metafizica si Cosmologie - Stiinte si arte traditionale - Despre cateva erori moderne. Intre Capitolul I al Primei parti, “Demiurgul” - care este, credem noi, primul text pe care l-a dat la tipar in 1909 la varsta de 23 de ani - si “Stiinta profana in fata doctrinelor traditionale”, din aprilie-mai 1950, au trecut mai bine de 40 de ani. In acest interval de aproape o jumatate de secol, nu se poate spune ca pozitiile intelectuale ale lui Guenon s-au schimbat mult, mai cu seama in privinta criticilor impotriva lumii moderne.

Pe planul expunerii teoretice a Doctrinei traditionale, e probabil ca ar fi prezentat “Demiurgul” intr-o alta maniera in cateva puncte, insa fara a-i schimba semnificatia profunda, deoarece punctul sau de vedere metafizic a ramas intotdeauna acelasi.

“Monoteism si angelologie”, din 1946, explica eroarea politeista ca o degenerescenta a formelor traditionale datorata neintelegerii adevaratelor raporturi ale diverselor atribute cu Principiul Suprem. Guenon reia aici, insa sub o forma mai accesibila occidentalilor, o argumentatie a lui Sri Sankaracarya din comentariul acestuia la Mandukya Upanisad. Se va observa ca, deja in “Demiurgul”, citatele sankaryene erau numeroase.

Restrânge - See more at: http://www.cartepedia.ro/carte/spiritualitate-si-ezoterism/dezvoltare-spirituala/demiurgul-si-alte-studii-traditionale-25876.html#sthash.6cSAoz9c.dpuf

     

    “Realizarea fiinţei totale se poate face pornind de la orice stare luată ca bază şi punct de plecare, datorită echivalenţei tuturor modurilor existenţei contingente faţă de Absolut. Ea poate, deci, să se facă pornind de la starea umană la fel de bine ca de la oricare alta, şi chiar, cum am spus-o deja altundeva, pornind de la orice modalitate a acestei stări, ceea ce revine la a spune că este în special posibilă pentru omul corporal şi terestru … De vreme ce aceasta este starea în care ne aflăm actualmente, de aici trebuie efectiv să pornim dacă ne propunem să ajungem la realizarea metafizică.”

    René Guénon“Prin raţiune şi prin imaginaţie e imposibil de înţeles miezul doctrinei stărilor multiple ale Fiinţei, care poate fi asimţit doar prin intuiţie intelectuală. Din acest motiv, autorul, pentru a evita o înţelegere limitată a acestei doctrine, a abordat treptat problema metafizicii tradiţionale începând cu Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse (1921), în care lămureşte definitoriu termenul şi domeniul metafizicii tradiţionale (şi domeniile conexe), precum şi structura doctrinei hinduse, cea mai completă şi mai apropiată de Tradiţia primordială. A urmat apoi trilogia propriu-zis doctrinară cu : Omul şi devenirea sa după Vedanta (1925) - privind aspectele umane şi postumane, Simbolismul Crucii (1931) - abordând aspectele simbolice ale stărilor multiple, şi Stările multiple ale Fiinţei (1932), în care este înfăţişată această doctrină în toată universalitatea ei.”llllllll

    Florin Mihăescu