13
Jan
AYHAN IBRAIM - CARTEA DE VIZITA DIGITALA
Posted By antoniu in D.0. PUBLICITATE-ANUNTURI DIVERSECARTEA DE VIZITA AYHAN
Vezi mai multe video din reclame
11
Jan
MARIAN CAPOTA - CARTE DE VIZITA DINAMIC DIGITALA
Posted By antoniu in D.0. PUBLICITATE-ANUNTURI DIVERSEMARIAN CAPOTA CARTEA DE VIZITA
Vezi mai multe video din reclame
1
Jan
TEHNICI SI METODE DE INVATARE ACCELERATA - PROF. ANTONIU VIOREL BUTNARU
Posted By antoniu in A.0.0. CURSURI-INF.CERCET.INSTR.PERF.1
Dec
PLOIESTI - VIZITA IN PLOAIE - NEW MEDIA TV
Posted By antoniu in C.4. TURISTICE - FOTO VIDEO
Vezi mai multe video din reclame
CARTEA DE VIZITA AYHAN
Vezi mai multe video din reclame
Cartea de vizita ionel DUMITRESCU
Vezi mai multe video din reclame
1
Oct
VIZIUNEA - CMM -
Posted By antoniu in A.0.0.0.0. Portaluri VIDEOANTONIU VIOREL BUTNARU http://youtu.be/0sE2a6-ksYs ***** Profesor, trainer - C E R T I F I C A T - de [CWRU ] Case Western Reserve University, Cleveland - Ohio - U S A [ Bucuresti 1993], in PLANIFICAREA STRATEGICA a managementului si marketingului Intr-o campanie SOFT [inteligenta] de orice tip. FOLOSESC tehnologia educatiei accelerate, prin mixarea metodelor orientale cu cele occidentale de invatare ultrarapida , in cursurile, webinariile si seminariile individuale sau de grup, SUSTINUTE audio video on-line, la domiciliul celui interesat , prin STUDYONETUL pe messenger sau skype / NONSTOP - Contact / info. la /0729-050797 / 0734-594958 / fax 0343-814171 /0243-235.163/ mess : antoniu_viorel_butnaru@yahoo.com /cursuri si seminarii demo, pentru cei ce vor sa ajunga la nivelul urmator!!! ***** http://www.nihilsinedeo.ro/?cat=56
CARTEA DE VIZITA AYHAN
Vezi mai multe video din reclame
20
Sep
NOTE DE CALATORIE BY CRISTINA MANASTIREANU
Posted By antoniu in B.2. MANASTIRI SI SCHITURICartea de vizita ionel DUMITRESCU
M-am oprit întâi la Biserica Armenească din Gherla, unde am avut norocul şi bucuria să-l fi cunoscut pe epitropul bisericii, Janos Estegar. Morfologia feţei sale poartă, în mod evident, trăsăturile specifice armeneşti: brunet, cu ochi negri şi ten măsliniu. L-am rugat să deschidă biserica şi să-mi îngăduiască a-i vizita interiorul, care, aşa cum ştim, găzduieşte o frumoasă lucrare a lui Rubens - “Coborârea de pe cruce”.
Cu un har oratoric deosebit, epitropul Estegar mi-a povestit despre exodul forţat al armenilor de-a lungul anilor, mereu prigoniţi, mereu cu “valiza” în mână, gata de plecare. ”Au pornit din Armenia, datorită războaielor, au trecut prin Munţii Caucaz, prin Crimeea, Bucovina, Carpaţii Orientali şi s-au stabilit în Transilvania, preponderent în Bistriţa şi Gherla. Cu mult aur armean, pentru că armenii erau foarte bogaţi, episcopul Oxendius Verzelescul a plecat la Viena şi a cumpărat întreg teritoriul pe care se află astăzi oraşul Gherla”, îmi povesteşte domnul Estegar.
”Preocuparea principală a armenilor era comerţul, cumpărau mărfuri din Apus şi le vindeau în Răsărit şi invers. Noi, armenii, suntem un popor de oameni leneşi, nu ne place munca fizică, mai degrabă suntem făcuţi pentru munca intelectuală”, explică domnul Estegar. Cu această ocazie mi-am amintit câteva nume ale unor armeni celebrii precum matematicianul Spiru Haret, muzicologul şi compozitorul Carol Mikuli, pictorul Theodor Aman, criticul de artă şi colecţionarul Kricor Zambaccian, economistul Virgil Madgearu, artistul David Ohanesian, doctorul Dumitru Bagdasar, şefa Şcolii de Gerontologie - dr. Ana Aslan, economistul şi politicianul Varujan Vosganian şi da, îmi dau seama că domnul Estegar are dreptate.
Tablou de Rubens la Gherla
Rugându-l să-mi spună câteva cuvinte despre celebra lucrare a lui Peter Paul Rubens, epitropul Estegar mi-a destăinuit istoria achiziţionării ei. “Construcţia Bisericii Armeneşti din Armenopolis (Gherla) a început în anul 1748 şi s-a sfârşit în anul 1800. Pe vremea aceea, armenii erau atât de bogaţi, încât au ajuns să-i împrumute pe împăraţii Austriei. Probabil că, în contul datoriilor făcute, împăratul Francisc I a invitat câţiva negustori armeni din Gherla să-şi aleagă o pictură pentru biserica lor, gândind probabil că este vorba despre o bisericuţă mică, pentru care va fi foarte potrivită o lucrare de dimensiuni mici. Când a văzut însă că delegaţia armeană a ales o lucrare mare, care practic acoperă un perete întreg al bisericii, împăratul Francisc I a întrebat, contrariat, pentru ce le trebuie aşa o lucrare mare, însă armenii, popor de oameni încăpăţânaţi, au replicat că ei pe aceea o vor si gata! Ruşinat probabil şi pus în faţa unui fapt împlinit, împăratul a spus că le-o împachetează şi să revină în ziua următoare după ea. A doua zi, armenii s-au dus să-şi preia lucrarea, însă au sesizat că nu este aceeaşi cu cea aleasă. Uluit de dibăcia acestora, împăratul Francisc I i-a întrebat cum şi-au dat seama iar înţelepţii negustori au replicat că au făcut o mică însemnare pe spatele picturii alese. Şi mai ruşinat de atitudinea sa, împăratul a ordonat împachetarea lucrării care i se ceruse, respectiv “Coborârea de pe Cruce” a lui Rubens, pictată în anul 1700. În felul acesta, în anul 1806 pictura ajunge să fie găzduită de către Biserica Armenească din Armenopolis”. Am dorit să văd de aproape acest tablou ştiind că armenii au construit o capelă laterală, special pentru această pânză, pe care au numit-o „Capela Învierii”, unde se află în prezent.
Gama de culori a lucrării merge de la verde simplu, întunecat, la negru, roşu mat, alb strălucitor şi carnaţie, pe o noapte sumbră, cu nori! Privind pânza, simti sufletul, durerea, expresia puternicului lombard. Impresionante sunt frumuseţea lucrării precum şi modul absolut perfect de conservare a ei, aşa încât sunt mândră că am avut prilejul să contemplez de aproape o fabuloasă operă de artă. În România, la ora actuală există trei tablouri realizate de Rubens, însă celelalte două se află în muzee.
L-am întrebat pe domnul Estegar despre originea numelui său şi mi-a spus: “Aşa cum ştiţi probabil, în Bucovina se practică poreclele Ailiei, Aioanei, ş.a. Erau şi porecle mai ciudate: Patrubani, Daipomana, etc., provenind probabil din obiceiurile şi preocupările locului. Stegarul era conducătorul unei obşti, cu siguranţă vreun strămoş o fi fost stegar şi pentru că în limba maghiară este mai greu de pronunţat “stegar” au mai pus un “e” în faţă”.
Vorbind despre religia armenilor, Janos Estegar mi-a explicat faptul că: “Biserica din Armenia este apostolică. Aici, în Gherla, ritul bisericii noastre este catolic. În prezent, suntem aproximativ 240 de armeni, însă la liturghia de duminica vin, în mod constant, aproximativ 60-70 de credincioşi”. I-am mulţumit domnului Estegar pentru răbdarea cu care m-a primit şi pentru adevărata oră de istorie oferită şi m-am retras, cu inima plină de bucurie.
2. CASTELUL CU INOROGI DIN SATUL MĂNĂSTIREA
Am coborât în satul Mănăstirea, deoarece am văzut mai demult, la televizor, o emisiune în care era evocat Castelul cu Inorogi şi mi s-a părut a fi foarte interesantă povestea sa. Cum nu prea ştiam încotro s-o iau, am întrebat un localnic care tocmai trecea pe lângă mine dacă îmi poate arăta drumul înspre castel. “Veniţi cu mine, drumul meu trece pe-acolo”.
Am profitat de compania cetăţeanului şi am început să-l descos, l-am rugat să-mi povestească tot ce ştie despre trecutul acelui loc.
Începutul
“Castelul a fost construit cam prin anii 1573-1592 de către Kristof Kereszturi. Groful ăsta şi-a căsătorit fata cu un alt grof, pe nume Kornis Boldijar. Ultimul descendent al familiei de grofi, care a mai locuit în acest castel, s-a numit Kornis Karoly, om tare cult şi învăţat, dar foarte ciudat. Îi plăceau foarte mult păsările şi animalele, a colecţionat tot felul de vieţuitoare împăiate şi ouă avea sute şi mii, de toate felurile de păsări văzute şi nevăzute” îmi spune localnicul deja exaltat.
“O fost la vânătoare prin Delta Dunării cu regele Carol al II-lea” continuă însoţitorul meu. “Tot el a construit, cam prin anii 1905-1910, o uzină electrică. Avea o bibliotecă imensă, cărţi valoroase, avea tot felul de insectare şi ierbare, avea o colecţie impresionantă de minerale. A construit şi o şcoală. Era un om cumsecade. Prin anul 1940 a plecat din Mănăstirea” îmi explică dânsul.
Atunci a început dezastrul
Impresionată de cele auzite, l-am întrebat pe localnic dacă pot vizita colecţia despre care mi-a povestit atât de frumos, dar … ce-am aflat în continuare nu mi-a plăcut deloc “Prin anii 1950-1951 s-a produs dezastrul. Comuniştii au transformat castelul Kornis o parte în siloz, iar cealaltă parte în cămin. Biblioteca plină de cărţi rare a fost arsă în curte. Au scăpat doar câteva volume, luate de ţărani. Şi colecţia de istorie naturală a fost distrusă. Ţăranii din zonă au luat o parte dintre exemplarele pe care le găseau mai interesante. Castelul a fost renovat prin 1975-1976, dar după 1990 s-a ales praful de el. Contele Kornish Karoly jr s-a mutat la Dej, unde a lucrat ca şi contabil la fosta sa uzină electrică, dar a murit sărac.”
Cu gândul la cele auzite, îmi ridic privirea şi zăresc, între două căpiţe de fân, statuile, din piatră, a doi inorogi, a doi unicorni. În contextul celor auzite, mă aşteptam să mi se înfăţişeze un castel impunător, desigur acceptam ideea că va fi marcat de patina timpului, că va fi uşor deteriorat, însă ceea ce am găsit era de fapt imaginea, jalnică de tot, a unor ruine părăginite şi devastate. Priveliştea îmi inspira zgomotul unui scârţâit dureros al decăderii epocii aristocrate.
CASTELUL CU INOROGI-MONUMENT NAŢIONAL
Deşi obiectivul era considerat până în 1945 unul din cele mai frumoase castele renascentiste din Transilvania, iar din anul 2004 figurează ca “valoare de patrimoniu cultural de interes naţional (monumente nationale de valoare exceptionala)”, în prezent este doar o ruină, care adăposteşte gunoaie, pet-uri şi excremente uscate.
Pe ceea ce era de fapt peretele exterior, se află o placă deteriorată pe care, cu greu, am putut distinge numele grofului Kornish Karoly şi un blazon care purta un inorog pe scut.
Întreg amplasamentul de ruine este dispus sub formă de patrulater, iar la intrarea principală se află statuile celor doi inorogi. În spatele lor se află turnul de intrare care este singura clădire mai importantă din vechiul ansamblu, care încă mai stă în picioare. Nimic din ceea ce se mai află astăzi acolo nu mai aminteşte din trecutul glorios al bătrânului castel. Ne putem doar imagina interioarele elegante, cu fresce şi cristale, cu sălile de bal unde se dădeau petreceri, cu caleştile trase de cai de rasă, ce aduceau domniţele îmbrăcate în rochii lungi, cu crinolină şi cavaleri virtuoşi. O lume apusă.
Închid ochii, inspir adânc o gură de aer cu iz istoric şi plec mai departe cu tristeţe. Poate peste câţiva ani nu vor mai exista nici măcar acele ruine, poate va deveni pur şi simplu loc de păşunat pentru animale sau teren de fotbal pentru tineri.
3. LACUL ŞTIUCII (SĂCĂLAIA)
Am citit mai demult despre mica deltă transilvană şi am fost foarte curioasă s-o văd, mai ales că în anii de facultate, în vacanţe, mergeam împreună cu soţul meu, la pescuit, în Delta Dunării.
Lacul Ştiucii, împreuna cu stufărişul ce-l înconjoară, se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 120 de ha. Este cel mai adânc lac natural cu apă dulce din ţară, aproape 10-12 m adâncime. Ciudăţenia acestuia constă în faptul că s-a format pe un amplasament sărat, la origine acolo se afla o mină de sare, care ulterior s-a prăbuşit. Atunci lacul avea apă sărată, însă în urma depunerilor însemnate de aluviuni, pe fundul apei s-a format un strat gros de materii organice, astfel încât procesul de dizolvare a sării s-a oprit.
Prezenţa plaurilor (stuf plutitor), vieţuitoarele unice în lume, stuful des şi vegetaţia din zonă imi dadeau senzaţia că sunt într-o mică deltă. Incepusem sa regret ca imi lasasem instrumentele de pescuit acasa, peisajul era extrem de imbietor.
Cristina Mănăstireanu
Consilier Juridic
20 septembrie 2011
CARTEA DE VIZITA AYHAN
Vezi mai multe video din reclame